CAPITOLUL II: Obiectiv si directii strategice

2.1. Obiectivul strategic pe termen lung al politicii de dezvoltare a Romaniei: atingerea unui standard de viata european intr-un timp cat mai scurt

2.2. Directiile strategice

2.2.1. Modernizarea tarii prin reconstructia institutionala

In ultimii ani a devenit din ce in ce mai evidenta existenta unui grav decalaj intre valorile europene in raport cu ansamblul institutiilor formale ale societatii. Instabilitatea legislativa, redundanta si incoerenta legilor au creat si creaza in continuare insecuritate juridica, diluarea valorii legii si, pe cale de consecinta, scaderea respectului fata de lege.

De aceea, Partidul Democrat Liberal propune cetatenilor revizuirea textului constitutional printr-un proces deschis de dezbatere si consultare publica. Consideram ca aceasta solutie de fond este singura capabila sa clarifice temeiul institutional al drepturilor cetatenilor, al principiilor de organizare ale statului si al relatiei contractuale dintre cetateni si stat.

2.2.2. Cresterea competitivitatii economiei romanesti

Atat viziunea, cat si strategia Partidului Democrat Liberal sunt ancorate in valorile fundamentale in care noi credem: proprietatea privata, libera initiativa, competitia, statul de drept, coeziunea economica si sociala.

Oferind investitorilor o infrastructura moderna, resurse umane cu un inalt grad de educatie si abilitati, un mediu de afaceri prietenos, capabil sa asigure o crestere economica ridicata si sustenabila pe o perioada lunga de timp, fara dezechilibre la nivel macroeconomic si de mediul, suntem convinsi ca atingerea unui standard de viata comparabil cu media europeana, este pe deplin realizabil.

2.2.3. Diminuarea disparitatilor sociale si regionale

Partidul Democrat Liberal urmareste diminuarea disparitatilor sociale si regionale, in masura in care politicile implementate nu sunt de natura sa afecteze in sens negativ cresterea economica – ultima fiind in acelasi timp cea mai buna solutie si pre-conditia pentru toate celelalte politici angajate in acest scop.

2.2.4. Cresterea gradului de valorificare a resurselor

Alocarea eficienta a resurselor este esentiala pentru cresterea productivitatii, a competitivitatii si, pe aceasta baza, a veniturilor oamenilor. Singura strategie care poate asigura imbunatatirea continua a eficientei alocarii resurselor in economie este protejarea pietelor de orice distorsiuni; principala sursa de distorsiuni este interventia statului in economie – care dezechilibreaza initiativa antreprenoriala.

O buna parte din resursele existente in economie sunt mobilizate la buget, prin impozite si taxe, si sunt alocate de catre Parlament, Guvern si autoritatile publice locale prin mecanismul de exercitare a puterii politice, delegate de catre cetatenii Romaniei cu drept de vot. Aceasta parte sufera de ineficiente cronice majore in alocarea resurselor publice si in privatizare, fapt accentuat, prin efectele sale, de tendinta componentei subterane, oligarhice, de a prelua controlul politic in acest domeniu.

2.2.5. Consolidarea rolului Romaniei in procesul de constructie europeana

In perioada postaderare, contributia Romaniei in procesul de constructie europeana este esentiala pentru capturarea beneficiilor integrarii prin urmarirea deschiderii complete a pietelor europene pentru produsele, serviciile, munca si capitalul romanesc, ca si prin facilitarea transferului de know-how, social si tehnologic. Numai asa poate fi realizata sincronizarea intelectuala si materiala a Romaniei cu economiile de piata europene.

Inapoi < – > CAP. III: Principii si directii pentru constructia institutionala a Partidului Democrat Liberal


ALATURA-TE GRUPULUI