BASESCU.RO

Agenda

Conferinţe de presă 
săptămanal - sediul PD-L Brasov

  • Joi, ora 1200
    Organizatia Judeteana

Audiente
Birouri Parlamentare

BasescuLive.ro

www.BasescuLive.ro
S-a reglementat parteneriatul public-privat

  2 iulie 2010 -TEX

Deputatul PDL, Gabriel Andronache a anunţat ieri că Legea privind parteneriatul public-privat a fost adoptată de Camera Deputaţilor, urmând ca în scurt timp, actul normativ să fie promulgat de preşedinte. Potrivit reprezentantului PD-L, legea reglementează, până în cele mai mici detalii, modul de realizare a unui parteneriat ce are ca obiectiv proiectarea, finanţarea, construcţia, reabilitarea, modernizarea, întreţinerea, dezvoltarea şi transferul unui bun sau serviciu public.

"Până acum, singurele modalităţi de asociere erau concesiunea sau asocierea prin participaţiune. Prin noul act normativ, procedurile devin clare şi transparente, uşurându-se astfel procedurile de angajare şi finalizare a lucrărilor", a declarat Andronache. El a precizat că în noul act normativ sunt reglementate mult mai clar aspectele legate de termenele de evaluare a ofertelor, precum şi cele referitoare la criteriile de selecţie a partenerului privat.
     (R.C.)

Parerea ta conteaza
Comentariu nou
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.20 Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."