BASESCU.RO

Agenda

Conferinţe de presă 
săptămanal - sediul PD-L Brasov

  • Joi, ora 1200
    Organizatia Judeteana

Audiente
Birouri Parlamentare

COMUNICAT DE PRESĂ: Din seria: Cât de disperaţi sunt PNL-iştii din Braşov?

sigla.pngDisperarea PNL Braşov atinge cote maxime înainte de primul tur deoarece devine tot mai evidentă imposibilitatea lui Crin Antonescu de a intra în turul II.

  
  
 

Săptămâna trecută, consilierii judeţeni PNL făceau presiuni asupra primăriei Săcele pentru a se monta stâlpi de electricitate în anumite zone ale municipiului. Aşa cum am prezentat, efortul era pur electoral, PNL-iştii dorind să culeagă doar laurii, fără a şi plăti pentru aceşti stâlpi. Datorită demersurilor primarului PDL din Săcele, Radu Nistor Florea, consilierii judeţeni PNL au înţeles că montarea acestor stâlpi presupune anumite costuri pe care primăria nu le poate suporta. Cum nici Consiliul Judeţean nu intenţiona să plătească, întreaga „afacere” a fost dată uitării.
 Însă, de curând, s-a descoperit o nouă soluţie: arogarea meritelor pentru lucrările realizate de compania Electrica în judeţ. Astfel, la Rupea, consilierul local PNL Grusea, prezintă locuitorilor faptul că el este cel care a realizat anumite lucrări de investiţii la reţeaua electrică, încercând astfel să câştige simpatia votanţilor şi câteva voturi în plus pentru PNL.
 Ceea ce locuitorii din Rupea nu ştiu este că aceste lucrări au fost comandate şi realizate de către compania Electrica, fără nici un aport din partea consilierilor locali PNL.
 Această practică electorală, ca şi multe altele întâlnite în ultimele săptămâni demonstrează clar că PNL Braşov nu are realizări cu care să se prezinte în faţa alegătorilor, fiind astfel nevoiţi să apeleze la tertipuri imagologice. Pe data de 22 noiembrie 2009 însă, cetăţenii îi vor sancţiona prin vot pe cei care nu se pot lăuda decât cu imaginea.