BASESCU.RO

Agenda

Conferinţe de presă 
săptămanal - sediul PD-L Brasov

  • Joi, ora 1200
    Organizatia Judeteana

Audiente
Birouri Parlamentare

COMUNICAT DE PRESĂ: Băsescu – Singurul candidat prezent la Braşov în 15 Noiembrie

       Preşedintele Traian Băsescu a fost singurul preşedinte care a condamnat comunismul, care a desecretizat arhivele comunismului şi care a pus la dispoziţia CNSAS peste 2 milioane de dosare pentru analiză şi consultare. Nici un alt preşedinte, din 1989 până acum, nu a întreprins asemenea demersuri pentru condamnarea comunismului.
  

      Datorită acestor fapte, prezenţa sa la comemorarea eroilor de la 15 Noiembrie 1987 a fost mai mult decât întemeiată. Mişcarea muncitorilor de la Braşov încheie ciclul revoltelor din alte ţări şi prevesteşte ceea ce în decembrie '89 avea să se întâmple. Decembrie '89 este o completare firească a ceea ce s-a întâmplat la Braşov în 15 noiembrie 1987. Era parcă semnalul prevestitor că românii nu vor mai răbda un regim impus cu tancurile, care s-a prăbuşit tot cu tancurile scoase în stradă. Un regim pe care l-am definit în raportul de condamnare a comunismului ca fiind ilegitim şi criminal, a spus Băsescu.
Preşedintele a declarat că România n-ar fi putut intra în Uniunea Europeană dacă nu ar fi fost întreruptă continuitatea statului comunist prin Raportul Tismăneanu. România nu putea să intre în Uniunea Europeană fără a gasi modalitatea politică de a întrerupe continuitatea statului comunist, iar, din punct de vedere politic, raportul Tismăneanu este documentul oficial al statului român, însuşit de preşedintele în funcţie al României, prezentat în fata Parlamentului şi este deci documentul care întrerupe continuitatea statului comunist din '45 şi, din păcate, tocmai până în decembrie 2006. Nimeni până atunci nu contestase continuitatea statului comunist, a spus Băsescu.
Din păcate, ceilalţi doi candidaţi nu au fost prezenţi la festivităţi. Mircea Geoană nu poate condamna comunismul din moment ce el este un continuator al acelui regim. Legăturile sale familiale strânse cu regimul comunist, ca şi susţinerea colegilor săi cripto-comunişti Năstase şi Iliescu fac din candidatul PSD Mircea Geoană o cale sigură de reîntoarcere la regimul comunist.
În plus, atât Mircea Geoană, cât şi Crin Antonescu, se feresc să dea ochii cu braşovenii din moment ce partidele pe care le reprezintă în această cursă electorală sunt responsabile de distrugerea industriei braşovene.